Frica de adevăr
Discutam acum nu mult timp pe messenger cu o amică. Nu contează cine, aşa că nu voi da prea multe detalii. Oricum, am ajuns la un moment în care mi-a spus că nu-i pare rău că nu s-a dus într-un anume loc, pentru că nu-i place să se distreze ca cei care s-au dus.
Spunea că se distrează în felul ei. Din curiozitate, dar şi de dragul conversaţiei am întrebat-o în ce constă felul ăsta al ei de a se distra, care nu era compatibil cu al celorlalţi. Întrebarea probabil a pus-o într-o situaţie dificilă, motiv pentru care a încheiat discuţia, spunând că are treabă şi trebuie să plece. De aici mi-a venit inspiraţia pentru acest articol şi voi concluziona situaţia prezentată mai sus la sfârşit.
Există momente în viaţă când dăm nas în nas cu adevărul pur şi nemilos, într-un mod mai mult sau mai puţin direct. Nu contează cum, în orice caz, important e că ajungem să ne confruntăm cu el. Poate noi credeam altceva până atunci, poate nu ne cunoşteam pe noi înşine aşa de bine, iar când am ajuns să ne cunoaştem ne-am speriat. În momentul acela, indiferent de circumstanţe, am avut de ales între a îmbrăţişa adevărul aşa cum este, sau a-l nega.
A doua variantă e cea uşoară, oricine poate să fugă de adevăr. Însă îl prinde întotdeauna din urmă şi va ajunge din nou la confruntare, moment în care are din nou de ales, situaţia repetându-se la nesfârşit, sau până alege prima variantă. Prima variantă însă, cea dificilă şi inevitabilă, este şi cea corectă. De ce să fugim de adevăr, când putem să-l acceptăm aşa cum e şi, cu puţină voinţă, să şi facem tot ce ne stă în putiinţă pentru ca altă dată să nu mai avem astfel de confruntări? De ce să nu învăţăm din situaţiile acestea, pentru ca cel puţin să nu spunem că am trecut degeaba prin ele?
În situaţia prezentată la început, persoana în cauză este introvertită, deşi nu într-o stare exagerată (emo). Este o persoană mai retrasă, liniştită, practic exact aşa cum trebuie să fie cineva introvertit. 
După părerea celor extrovertiţi, nu e vorba că nu îi place să se distreze ca celorlalţi, ci că pur şi simplu nu ştie să se distreze. Şi eu sunt introvertit, dar realizez chestia asta şi iau măsuri. Nu drastice, ci cât să pot fi o persoană sociabilă, pe care oamenilor să le facă plăcere să o aibă în jur. Şi sper că mi-a reuşit şi că-mi va reuşi în continuare!
Primul pas pe care l-am făcut să pot trece peste asta a fost să recunosc faptul că extrovertiţii au dreptate: nu ştiam să mă distrez. Poate că nici acum nu ştiu să mă distrez la fel de bine ca ei, cine ştie, dar cu siguranţă încerc şi profit de fiecare ocazie posibilă să “afişez” un zâmbet pe chip. Şi vă recomand şi vouă acelaşi lucru: să nu vă mai temeţi de adevăr, ci să încercaţi să-l căutaţi, chiar daca e posibil să nu fie întocmai aşa cum vă aşteptaţi.
Vă regăsiţi în situaţia prezentată în articol?
FloriSpuse a spus pe 5.02.2010:
In primul rand cred ca ai gresit din start cu un lucru: ai catalogat o persoana si ai analizat actiunea pe care a facut-o in termenii pe care tu i-ai considerat optimi. E posibil sa te fi inselat. Eu nu cred ca fuge de adevar si nici nu cred ca nu stie sa se distreze, ci mai degraba nu vrea sa se distreze in stilul celorlalti. Spre exemplu mie nu imi plac discotecile si desi majoritatea colegilor mei ies in fiecare sambata in discoteca nu merg cu ei pentru ca nu ma pasioneaza. In schimb, daca ne strangem 10 la cineva acasa sa vedem un film pentru mine asta inseamna conceptul distractiei.
In al doilea rand, sincer si eu ma aflu in situatia de a opta pentru un lucru care nu imi place. Fac asta nu pentru ca imi e frica de adevar, ci pentru ca vreau sa imi demonstrez ca pot sa fac si lucrurile care nu imi plac si ca in primul rand ele sunt cele pe care trebuie sa invatam sa le infruntam, nu sa fugim de ele.
Cat despre temperamente, desi fiecare tip de temperament are anumite trasaturi specifice, asta nu inseamna ca se pliaza pe fiecare persoana la fel. Nu exista temperamente pure, ele manifestandu-se diferit la fiecare persoana. Si eu sunt introvertita si nu, nu sunt emo, insa am incercat sa imi canalizez “insusirile” acestui tip temperamental catre lucrurile care imi fac placere. Pana acum ceva timp avem un temperament melancolic: eram vesnic pesimista, nu aveam incredere in nimic din ce faceam, eram prea visatoare si idealista, nu puteam capata incredere in oameni, etc. De la un timp insa, asa cum ai facut si tu, am scapat de unele temeri si le-am adaugat pe cele care ma ajuta sa iau cel putin unele decizii potrivite pentru viitorul meu. Cat despre extrovertiti, fie vorba intre noi, daca mai sunt si colerici, Doamne fereste sa ii ai prin calea ta. (Daca l-ai cunoaste pe frate-meu ai intelege ce zic):D
Cat despre adevar, poate ca sunt o lasa ca zic asta, insa imi e frica de el atunci cand nu e asa cum mi-l doresc. Desi mereu zicem noi ca ne dorim sa stim adevarul si sa nu fim mintiti, nu imi imaginez cum ar fi ca de exemplu dupa 30 de ani de casnicie sa aflu ca am fost inselata o viata. Probabil ti-ai da seama ca toate deciziile tale au fost luate gresit si fara nicio noima. Este doar un exemplu aleatoriu care ma face sa ma intreb daca as vrea sa stiu mereu adevarul.
Cred ca o sa adorm cu gandul daca exista vreun adevar in viata mea pe care refuz sa il accept. Pana maine dimineata sper sa gasesc raspunsul:D
Florin Anghel a spus pe 5.02.2010:
@FloriSpuse,
Nu vreau sa dau mai multe detalii despre persoana respectiva tocmai din motivul din care nu i-am mentionat nici macar numele – pentru a-i proteja identitatea. Poate ca doar din ce am spus nu poti sa ajungi la aceleasi concluzii ca si mine, eu cunoscand-o de cativa ani. Exista anumiti factori din cauza carora considera distractiile ca discoteca, cum ai zis si tu, dar nu numai, mai mult sau mai putin indecente. N-am zis ca trebuie sa se duca prin cluburi ca sa se distreze, dar nici sa stea izolata nu se numeste distractie.
Cat despre exemplul dat de tine, e cat se poate de adevarat. Insa, daca n-ai fi mintit si n-ai fi fost mintita de sot inca de la inceput, n-ai mai fi putut ajunge in situatia aia. Corect?
P.S. Da, exista multe lucruri pe care ai refuza sa le accepti (sau cel putin ai tinde sa refuzi sa le accepti) daca ti-ar fi puse in fata pe nepregatite. Insa de fiecare daca cand ti se intampla asta, trebuie sa te gandesti ca daca nu accepti acum adevarul asa cum e, mai tarziu o sa-ti fie mult mai greu.