Iată şi ediţia de primăvară!


Şi uite aşa a mai trecut un anotimp, cu bune şi cu rele, reuşind să prindem şi primăvara lui 2010. Au fost multe cutremure de când am lansat ediţia de iarnă, dintre care două mai mari, au fost şi inundaţii şi multă, multă, multă zăpadă. Da, de trei ori multă, pentru că de data asta chiar a fost.

M-am cam lăsat de blogging, am mai scris doar din când în când, însă am făcut şi multe chestii utile. Nici pe Twitter n-am prea mai stat, nici pe messenger, ca să fiu sincer, aşa că pot spune cu mândrie că sunt pe calea cea bună. Am multe vise şi ştiu că dacă o să aştept o minune, aş putea la fel de bine să nu mai sper. Vedeţi, m-am şi maturizat?! :D

Dar voi? Cum vă simţiţi în comparaţie cu începutul iernii? Mai maturi? Mai muncitori? Mai plini de viaţă?



Un Comentariu »

Din nefericire, pana acum am prins doar teoretic primavara lui 2010. Esti un fericit ca ai constientizat cele de mai sus si ca esti pe calea cea buna. Si eu am renuntat la mare parte din cei ai scris tu, dar din pacate nu ma pot concentra pe lucrurile cu adevarat importante. Deci tot imatura sunt:D.

In comparatie cu inceputul iernii sunt mai delasatoare si mai dezamagita de mine. Deci nu imi prieste primavara:d. Poate vara…

Comentează şi tu!