Toamna se numără… teroriştii


Nici n-a venit bine toamna, că teroriştii îşi fac apariţia. Ştiu, nu există nici-o legătură logică între anotimpul ăsta şi actele de cruzime, dar cu ce s-a întâmplat ieri în statul american Maryland şi cu alte ocazii (de exemplu pe 11 septembrie 2001) în alte părţi, încep să fac o legătură ipotetică.

Pentru cei care nu ştiu, uite cum stau lucrurile. Un terorist asiatic cu numele de James Jay Lee a intrat ieri pe la ora 13:00 GMT -5 (20:00 ora României) în clădirea Discovery Communications din Silver Spring, Maryland cu o armă, ceva legat în jurul taliei şi patru pachete (două cutii şi două rucsacuri). A luat trei ostateci, un paznic şi încă doi bărbaţi, restul angajaţilor (inclusiv copiii de la grădiniţa Discovery) fiind între timp evacuaţi conform planurilor în caz de urgenţă ale companiei. După vreo patru ore, teroristul a fost împuşcat şi omorât de un lunetist, pentru că îndreptase arma spre unul dintre ostateci.

Se pare că în urmă cu doi ani, Lee fusese arestat în faţa aceleiaşi clădiri după ce protestase împotriva programelor Discovery care promovau înmulţirea oamenilor, deşi Pământul e deja suprapopulat. Sau cel puţin aşa spunea el. Pe la 5-6 azi dimineaţă (ora României), pachetele aduse de terorist în clădire au fost detonate, iar totul s-a terminat cu bine.

Încep să fiu de acord cu teroristul ăsta. Pământul e suprapopulat… de idioţi!



Ştiţi ce sărbătorim azi?


Grădinile zoologice. Şi nu doar noi românii, doamne fereşte, ci toată lumea. E Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi, nu ştiu cum s-a sărbătorit în alte oraşe, judeţe sau chiar ţări, dar în grădina zoologică din Trivale (Piteşti, pentru necunoscători), primarul Tudor Pendiuc a dat liber la vizite. Adică liber ca gratuit, nu ca vorbirea liberă, sau ca Linuxu’, pentru că asta ar fi însemnat să elibereze şi animalele, sau cel puţin să lase lumea în cuşti. :D

Şi cum românul trage la gratuităţi ca musca la… dulciuri, a fost o aglomeraţie de nedescris. Da, ştiu, şi eu am fost printre românii ăştia, dar nu m-am dus pentru că ar fi gratuit. Nu-s aşa de zgârcit să nu dau 5-10 lei. Am vrut să văd ce altceva a mai pregătit primarul înafară de intrarea liberă şi prelungirea programului liniei 8 care duce în Trivale. Am aflat că s-a oprit la astea două.

Atracţia zilei a fost poliţistul comunitar (ofiseris comunitaris) din ordinul primatelor ultimatelor. Erau mai mulţi decât majoritatea exponatelor la un loc. Pe locul doi, urşii. Apoi mai erau păsări diverse, porci, un tigru şi un leu care se ascundeau de gloata de vizitatori căldură şi alte câteva animale. Nimic deosebit.

Bine, poate pentru un puşti de 5-10 ani a fost extraordinar, pentru că tot cam atât aveam eu ultima dată când am fost acolo (de-atunci am mai fost o dată la grădina zoologică din Bucureşti) şi ştiu că mi-a plăcut pe vremea aia, dar sincer nu ştiu cum de nu dau faliment. Din ce am auzit, în zilele normale (cu plată), abia dacă vin câţiva vizitatori pe la ei, iar animalele alea consumă destul de multă mâncare.

Fie, nu e vorba de grădina asta zoologică în particular, că doar e o sărbătoare internaţională. Voi ştiaţi ce sărbătorim azi? Ştiţi de vreo campanie de promovare asemănătoare pe la voi sau în altă parte? Vă aştept cu răspunsurile.



Mădălina Manole – sinucidere sau crimă?


Probabil că ştiţi cu toţii ce s-a întâmplat acum mai mult sau mai puţin de 24 de ore…

Moartea Mădălinei Manole este un mare mister pentru toţi, de la familie la… staţi! Voi chiar credeaţi că o să scriu un articol de genul ăsta? Pentru asta există ziarele! Dacă e crimă, e treaba poliţiei să afle, iar dacă e sinucidere tot nu e treaba mea. Continuare…



Cutremurul din Haiti – ce putem face?


Până acum a aflat toata lumea de dezastrul din Haiti, doar dacă nu cumva trăieşte sub o stâncă. Poate că ştiţi sau nu magnitudinea cutremurului: 7.0 pe scara Richter. Adică mult! Ceea ce a dus la multe pagube, materiale şi umane.

Ceea ce trebuie însă să ştiţi e că puteţi ajuta. Nu trebuie să vă duceţi până acolo ca sa faceţi ceva, e de ajuns să faceţi o donaţie, cât de mică. Oameni există destui. Sunt cateva organizaţii implicate activ, printre care şi Crucea Roşie (American Red Cross), UNICEF şi Oxfam. Însă nu există fonduri, organizaţiile fiind non-profit şi bazându-se pe oamenii sufletişti. Haiti e o ţară foarte săracă, iar locuitorii ei nu se pot descurca singuri. Oricât de săraci şi trişti credeţi că sunteţi, vă garantez că, prin comparaţie cu haitienii, trăiţi extraordinar de bine.

Mai multe detalii:



Ochi pentru ochi, pantof pentru pantof?


Il mai tineti minte pe irakianul ala care a aruncat cu pantoful spre fostul presedinte al S.U.A., George W. Bush, in timpul unei conferinte de presa? Ma indoiesc ca l-ati uitat. Dar mai stiti expresia “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”? Bineinteles ca da! Dar vorba “se intoarce roata”? Cum sa nu! Care e legatura dintre toate astea? Pai simplu.

Aruncatorul irakian de pantofi a ajuns in locul lui Bush. La o conferinta de presa, ca sa fiu mai exact. Si in timp ce zicea el ca daca ar putea sa dea timpul inapoi tot ar arunca spre George cu pantoful, un tip oarecare din sala a aruncat dupa el cu un pantof. Nu, nu l-a nimerit. Reactia lui la intamplarea asta? O vedeti mai jos.

Doar in caz ca nu stiti engleza, tipul a zis ca el foloseste metoda asta impotriva dictatorilor, nu impotriva compatriotilor. Si a mai adaugat alte cateva cuvinte pe care numai vorbitorii de limba engleza le vor afla… din clipul de mai jos.



Gripa porcina si masurile de siguranta


Nu sunt un mare fan al organizarii in tara noastra. Nu-mi prea convine nimic incepand de sus (de la minister), pana la serviciile de orice gen puse la dispozitia romanilor. Insa pot spune, cu mandrie chiar, ca am fost placut surprins de masurile de siguranta luate in legatura cu noul virus gripal.

Se stie ca pe termen lung vaccinele nu fac decat sa creasca rezistenta virusilor si sa le provoace acestora mutatii, deci in cazul unei epidemii/pandemii de asemenea proportii n-ar produce rezultatele scontate. Astfel ca cei de la Ministerul Sanatatii sau eu stiu de unde au inceput o “campanie” de dezinfectie in scoli. Desi virusul nu e atat de periculos pe cat cred multi, toata panica asta fiind creata de mass-media, autoritatile n-au stat cu mainile in san. Bineinteles, nu spun ca grija asta nu se datoreaza faptului ca se apropie alegerile (uneori mi-as dori sa fie alegeri anual, poate s-ar face mai multe lucruri bune in Romania), dar tot am fost placut surprins.

Conform Wikipedia, “pandemia de gripa A(H1N1) din 2009 a fost cea mai mediatizata epidemie de gripa din istorie.” Treaba asta a creat multa panica si putina informare, motiv pentru care sursele traditionale de informare primesc un mare minus de la mine. Nu tot mai multe aflii de la “un biet blogger” care macar isi face treaba cum trebuie? :)



Show-ul Renault F1


Ieri am fost la show-ul Renault F1 din Pitesti, unde am facut poze pentru blogul autoGT. Mi s-a parut destul de fain, am apucat sa vad si eu monopostul R28 (de fapt erau doua) si Renault Megane Trophy (tot doua). Click pe primul link pentru mai multe detalii si pe poza pentru intregul set de fotografii.